Luni, 10 Decembrie 2018

Istoric

La 12 km nord-nordvest de municipiul Arad, se află comuna Şofronea compusă din localitatea eponimă şi satul Sânpaul.

Cele mai vechi urme ale prezenţei omeneşti în raza actualei comune sunt localizate la circa 200 m vest de Şofronea, unde, pe o mică movilă, a fost identificată o necropolă din epoca bronzului. Existenţa, mai apoi, a unei aşezări dacice în zonă, este indicată de descoperiri monetare accidentale dintre care se remarcă o drahmă de Dyrrhachium (mijlocul secolului II î.d.Hr) care indică legăturile comerciale ale acestei comunităţi cu colonia grecească de pe coasta Adriaticii. în secolele III - IV d.Hr., a existat o aşezare sarmatică în zona "Cărămidărie". Au fost descoperite cinci morminte de inhumaţie din cimitirul aparţinător de această aşezare.

Un document emis în anul 1177, aminteşte călugării mănăstirii Geled (Geleth) care, pe baza unor hărţi mai târzii, poate fi localizată între Gai şi Şofronea. în 1233, regele Andrei al II-lea a înzestrat mănăstirea cu 550 de bulgări de sare. însă, la scurtă vreme după aceea, mănăstirea a fost distrusă de către tătari (1241) fără să mai fi fost refăcută vreodată.

în secolul XV, este pomenit satul Ketsopron sau Kethsofronya ca făcând parte din domeniul Herczegh (1436, 1446) şi apoi din cel al Iui loan de Hunedoara (1454). După ce şi Câmpia Aradului a fost cucerită de către otomani, Şofronea apare în recensămintele turceşti din a doua jumătate a secolului XVI. în perioada 1553 - 1561 sunt pomenite 24 de sesii iobăgeşti, precum şi domeniile nobilare: Abrahamffy, Banffy, Farkas, Katay, Dely, Kerecsenyi, Serjenyi şi Szekely. în 1567 au fost înregistrate 34 de familii iar 12 ani mai târziu, 64.

După anul 1732 au avut loc colonizări grănicereşti în comitatul Arad, observându-se unele schimburi în componenţa etnică a unor localităţi. După 1741, grănicerii trec la desţelenirea pustelor fără aprobarea comitatului, producându-se o asimilare a populaţiei militare cu ţărănimea, fapt ce aduce cu sine includerea în sistemul grăniceresc şi a comunei Şofronea. (1743)

Către mijlocul secolului XVIII, prin dezvoltarea agriculturii de tip feudal, se extind suprafeţele cultivate, iar unele familii nobiliare obţin o serie de sate. Satul Şofronea intră în 1745 în posesia familiei Kaszony. în 1752, localitatea intră în posesia ducelui de Modena.

La începutul secolului al XIX-lea începe procesul modernizării domeniilor şi a licitării domeniilor erariale, în acest proces fiind cuprinsă şi Şofronea în 1812. După dispariţia robotei, cei mai mulţi moşieri au mărit numărul argaţilor, iar pământul l-au dat "în parte", la Şofronea acest fenomen fiind semnalat la sfârşitul anului 1863.
Recensământul din anul 1880 indică o populaţie de 341 de persoane şi 52 de case, dintre care 284 romano-catolici, 41 ortodocşi, 16 reformaţi, numărul total de persoane alfabetizate ridicându-se la 300. Recensământul din 1910 indică doar numărul de locuitori care era de 753.

Odată cu stabilirea baronului Janos Purgly, mare proprietar de pământuri, la Şofronea, localitatea cunoaşte un remarcabil avânt economic dar dobândeşte şi un complex rezidenţial care astăzi constituie principalul obiectiv turistic al comunei -castelul Purgly, construit în 1889. Castelul, anexele şi parcul ocupă o suprafaţă de 3,36 ha. Corpul central, construit într-un stil eclectic, este inspirat după modelul castelului Huniazilor de la Hunedoara. Planul, cu multe decroşuri, ornamentaţia bogată a faţadelor dar şi elementele de ambianţă din interior (tavanul sălii de recepţii sculptat din lemn de teck) sunt şi astăzi în măsură să stârnească admiraţia vizitatorului.

Situaţia complicată din 1918, 1-a determinat pe moşier să-şi împroprietărească lucrătorii cu locuri de casă. Măsura a sporit atractivitatea economică a comunei, astfel că plugari din localităţile învecinate s-au aşezat în comună.

în anul 1925, mai multe familii de români din Nădlac s-au stabilit în Şofronea, punând bazele primei parohii ortodoxe. Aceasta a dobândit noi enoriaşi în 1932, odată cu venirea altor familii din Curtici, Macea şi Grăniceri. în 1935, se înregistrează memoriul membrilor consiliului parohial către prefectul judeţului Arad prin care s-a solicitat sprijin material pentru edificarea unui lăcaş de cult. Lucrările de construcţie au început în vara anului 1939, după planurile arhitectului Rafiroiu din Timişoara, finalizarea şantierului având loc în anul 1942.

La recensământul din 1941 au fost înregistraţi 1200 de locuitori, 300 de gospodării şi 13 întreprinderi. Pe etnii, situaţia era următoarea: români - 761, maghiari - 414, germani - 23, alte etnii - 22.

Monumentul eroilor evocă amintirea evenimentelor din august şi septembrie 1944, când locuitorii comunei s-au alăturat armatei române în lupta împotriva trupelor hitleriste şi horthyste. în rândul eroilor căzuţi aici, a fost şi tânărul voluntar, în vârstă de 15 ani, Virgil Iovănaş, al cărui bust se află astăzi în faţa şcolii.

în perioada comunistă, comuna a cunoscut un semnificativ spor demografic, în 1972 numărul locuitorilor fiind mai multe decât dublu faţă de 1941 (2.563 locuitori). Rodnicia pământului, renumele abatorului din localitate care lucra aproape exclusiv pentru export, posibilitatea întemeierii unor gospodării individuale prospere dar şi apropierea faţa de Arad care oferea un însemnat număr de locuri de muncă în industrie şi servicii constituie principalele explicaţii ale afluxului de populaţie.

După 1989, Şofronea n-a suferit şocul demografic resimţit în alte localităţi rurale din judeţ, mai vechile atuuri ale comunei dovedindu-se în continuare viabile.


Diversitatea etnică şi confesională este ilustrată şi de existenţa a cinci biserici pe teritoriul comunei: una ortodoxă, două catolice, una baptistă şi una adventistă.




© PrimariaSofronea.ro. Toate drepturile rezervate. Acest site este prezentat in format XHTML. Realizat de Atelier 26